pensiuneaoficial@yahoo.com

0268.362.623 | 0744.833.998

Biserica fortificata din Prejmer

Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomenește într-un document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care va crește localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica până la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a localității). Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța.

Ca și alte monumente din Transilvania, biserica fortificată de la Prejmer a suferit numeroase intervenții, dar în urma restaurării întreprinse de Direcția Monumentelor între 1960 și 1970 ea și-a căpătat forma inițială. Constituie cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievala din estul Europei. În 1999, biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Dedicată hramului "Sfânta Cruce", biserica a fost ridicată pe un plan central, în cruce greacă, modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Initial, clădirea era compusă din patru brațe egale dispuse în jurul unui careu centrat de un turn octogonal. Fiecare braț era compus din câte două travee, una pătrată și alta poligonală, corul bisericii fiind flancat pe ambele laturi de câte două perechi de capele rectangulare. Înrudirea cu spiritul și formele utilizate pe șantierul bisericii mănăstirii cisterciene Cârța, iar pe de altă parte, cu cele prezente la biserica evanghelică din Bartolomeu-Brașov, ambele ridicate după mijlocul secolului al XIII-lea, permite datarea bisericii evanghelice din Prejmer în a doua treime a secolului al XIII-lea și încadrarea sa în aceași ambianță stilistică.

Prejmer fortified church Prejmer fortified church Prejmer fortified church Prejmer fortified church

« inapoi
hi5 facebook twitter
Preturi camere
Camera cu pat matrimonial in regim single
100 RON
Camera cu pat matrimonial
120 RON
Camera cu doua paturi
120 RON
Camera cu pat matrimonial plus copil
150 RON
Camera cu trei paturi
150 RON

Rezervare online

Nume:
Telefon:
Email:
Data sosire:
Data plecare:
Observatii: